Ce beneficii unice a adus programul Postural Alignment clienților de-a lungul timpului

Este anul 2017 și Marc unul dintre primii noștri antrenori certificați se pregătește pentru întâlnirea cu primul său client, după ce a absolvit cursurile Academiei Postural Alignment.

Nici unul dintre cei doi oameni nu are idee ce călătorie a început. Îmbunătățirea posturii este un concept foarte vast, chiar dacă la prima vedere, totul se rezumă la a învăța cum să „stai drept”. Problema este că din start, atunci când dorim să aplicăm cele învățate în copilărie referitor la a sta drept, conform regulilor bio-mecanicii de fapt ajungem să stăm… strâmbi.

Totodată, atunci când în prima ședința Postural Alignment, clientele și clienți sunt învățati cum să își repoziționeze corpul în așa fel încât pe cele trei axe să se realizeze o simetrie a articulațiilor, majoritatea spun că se simt… strâmbi. Te-am făcut curios sau curioasă?

Iată și explicația: pentru a nu mai consuma resurse, analizatorul vizual, sistemul vestibular si sistemul proprioceptiv s-au setat într-o manieră care îi comunică creierului că poziția noastră uzuală – chit că este una cocoșată sau scoliotică – este cea dreaptă.

 Într-un exemplu de simț comun, să spunem că ai condus o mașină a cărei direcție trăgea într-o parte. Pentru ca mașina să meargă drept pe stradă, tu te vei fi obișnuit să ții volanul puțin strâmb. Iar în momentul în care te-ai ocupat de reglarea sistemului de direcție, primul lucru pe care îl vei observa este că poziția mânilor pe volan, tensiunea musculară, care înainte făcea ca automobilul să circule drept pe șosea, acum este de fapt una nefirească care face ca acesta să iasă de drum.

La fel este așadar și cu postura. Dar, spre deosebire de o mașină, corpul ne semnalează că ceva nu este în regulă cu plasamentul său în spațiu prin apariția durerilor. Apoi, pentru că trunchiul nu beneficiază de alungirea pe care o merită și pe care doar activarea completă a erectorilor spinali i-o poate oferi, respirația se face superficial, ceea ce poate cauza stres și o stare emoțională care se îndepărtează de cea optimă.

Antidotul pentru acest efect de domino este tocmai conștientizarea posturii și adoptarea unui nou șablon de plasament în spațiu. Aceasta pentru că programul Postural Alignment este în primul rând o experiență de învățare, clienții noștri fiind ghidați, pe parcursul a zece ședinte de o oră și jumătate în a-și înțelege și cunoaște propriul corp. Aceasta le permite să identifice momentele în care postura tinde să scape de sub control, știind ce au de făcut pentru ca plasamentul în spațiu să nu creeze stress articular și tensiune musculară.

Dacă te întrebi cum de este posibil așa ceva, îți vom spune că exercițiile Postural Alignment, rafinate în mai mulți ani de experiență, sunt create în așa fel, încât în pași mici și logici, ușor de înțeles, să îți modifici legăturile neuromusculare din corpul tău. Ca efect, un corp cu un plasment neutru în spațiu, este un corp care nu doare!

Totodată, ca beneficii conexe, îmbunătățirea posturii, activarea erectorilor spinali, care susțin cutia toracică, face ca aceasta să poată fi folosită cât mai aproape de volumul maxim pe care îl oferă, îmbunătățirea respirației sporind starea de bine general. Pentru cei sau cele care doresc, există posibilitatea să transferăm această conectare mai bună cu corpul către performanța sportivă, pentru că nu puțini dintre clienții noștri s-au bucurat să observe că skiază mai bine, aleargă mai bine sau se descurcă mai bine pe bicicletă.

Iar aceastea sunt doar câteva exemple. Plasând corpul neutru pe sol, păstrând această neutralitate în timpul mersului, se îmbunătățesc și echilibrul și agilitatea în mișcări. Au existat clienți care ne-au mărturisit că își doresc să fi cunoscut sistemul Postural Alignment înainte de a se apuca de mers la sala de forță, pentru că doar prin acesta au înțeles cum să manipuleze greutățile fără a se pune în pericol de accidentare.

În încheiere, putem enumera și îmbunătățirea circulației periferice și chiar o mai bună funcționare a organelor interne. Aceasta pentru că într-un trunchi care este supus unei forțe de torsiune, generată de folosirea cu preponderență a unui picior pentru plasament, acestea sunt supuse unei tensiuni mecanice. Așadar, în mai puțin de două ore pe săptămână, plus o serie de exerciții pe care vei învăța să practici acasă, poți regăsi un antidot împotriva sedentarismului, a durerilor și a înțepenelii care vrea să acapareze corpul.