Postura corectă, cheia pentru un corp sănătos și echilibrat
Cu toții ne dorim un corp sănătos și ne dorim să avem parte de cât mai mult echilibru în viața de zi cu zi. Pentru a nu lucra însă cu concepte goale în acest eseu, trebuie să stabilim mai exact ce înseamnă sănătatea.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S), „sănătatea este o stare de completă bună stare fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității”. Definiția a fost dată în 1948 și este în continuare acceptată, cu mențiunea că, în 1986, O.M.S. puncta faptul că sănătatea trebuie văzută drept o resursă pe care să bazăm în traiul zilnic și nu ca un scop în sine.
Echilibrul este, desigur, un termen foarte dificil de definit. Încercând o de-abstractizare a termenului, avem la îndemână psihologia, unde s-a ales același demers, adică de a se depăși limitele unei etichetări a echilibrului individual drept o simplă absență a psihopatologiei. (Anastasia Besika și colab. 2021).
Mai departe, cercetătorii Universității din Zurich, Elveția, au folosit o baterie de 31 de valori, precum „auto-determinare” vs „conformitate”, „tradiție” vs. „universalism”, „hedonism” vs „mărinimie”. Chiar dacă prioritizarea valorilor variază în funcție de situația în care se regăsește individul, concluzia a fost că oamenii caracterizați printr-un grad ridicat de echilibru psihologic sunt cei care posedă un set de valori de bază definitorii, dar care sunt și capabili să adapteze prioritățile sistemului lor de valori diferitelor situații.
Această traducere într-un limbaj accesibil marelui public îi aparține psihologului Mark Travers, care reia studiul într-un articol articol publicat în revista „Psychology Today”. Așadar, ideal este să ne regăsim echilibrul între două axe, Consistența vs. Flexibilitate , Eu vs. Ceilalți, spun specialiștii în psihologie.
Care este atunci rolul posturii în aceasă ecuație? Atât în relația cu propria persoană cât și cu ceilalți postura corectă ne permite să ne exprimăm ca fiind egali și gata de acțiune, atât la propriu cât și la figurat. Vom provoca limitele eluzivei exprimări „postură corectă”, înlocuind-o cu o postură alungită, care vine să corecteze postura adusă, putând afirma că o postură cât mai aproape de cea ideală permite individului să exprime atât consistență cât și flexibilitate în traiul zilnic.
Există un consens în psihologia sănătății potrivit căruia, o postură optimă reduce stresul și anxietatea, îmbunătățind starea subiectivă și nivelul stimei de sine. Trecând în spectrul fizic, pentru a ne folosi de un corp sănătos în interacțiunea noastră cu mediul înconjurător, postura este cea care ne ajută să ne păstrăm articulațiile funcționale, să avem parte de o digestie și o respirație eficientă și să ne ducem traiul ținând la distanță durerile de umeri, spate și gât. Fiecare dintre aceste teme este tratată pe larg în această colecție de articole.